De ce unii sunt mai bogati decat altii?.. Care este cauza suferintei? De ce doar 1% din populația lumii deține 40% din întreaga bunăstare? De ce toate sistemele educaționale din lume produc copii nefericiți și needucați? De ce există foamete? De ce costurile vieții cresc când există destulă producție pentru a aproviziona pe toată lumea? De ce percepem doua lumi in opozitie una fata de cealalta, respectiv bine si rau?
(mai mult…)

Într-o zi, o mamǎ îşi duse fiul sǎ vadǎ oceanul. Împreunǎ au privit cum acesta îşi împrǎştie cu gingǎşie stropii dincolo de mal.
“Priveşte, acesta este puternicul ocean” îi spuse mama fiului. În acest timp, o micǎ picǎtura numitǎ Dewy asculta.
“Asta e interesant! De ce îi spune oceanului ‘puternic’?” se întrebǎ Dewy.
“Tu chiar vrei sǎ ştii?” o întrebǎ oceanul.
“Da, chiar vreau sǎ ştiu!” a rǎspuns picǎtura.
“Întâi, trebuie sǎ pleci într-o cǎlǎtorie”, spuse oceanul “şi când te vei întoarce îţi voi spune rǎspunsul”.
Oceanul a arucat douǎ valuri, iar Dewy a zburat spre cer, scânteind în soare.
Apoi, un nor negru a apǎrut pe cer, acoperind soarele.
“În sfârşit!” spuse norul. “Te aşteptam. Acum cǎlǎtoria poate începe.” (mai mult…)

A fost odată ca niciodatǎ o micuţǎ corabie pentru pescuit de culoare albastrǎ, cu un catarg de un roşu vesel şi o velǎ de un alb clar. În fiecare dimineaţă în zori, se trezea zâmbind şi ieşea sǎ pescuiascǎ în largul mǎrii. Deşi era destul de micǎ, ea era cea mai rapidǎ din port şi întotdeauna se întorcea cu o cantitate mare de peşte, suficientǎ pentru tot oraşul. Cea mai mare barcǎ din port se întreba mereu cum e posibil un astfel de lucru.
Corabia ştia cǎ totul este posibil deoarece toţi de aici lucrau împreunǎ. Ancora, Vela, Plasa,Timona (cârma), toate voiau ca barca sǎ reuşeascǎ şi tot timpul lucrau împreunǎ, fiecare fǎcând ce ştia mai bine.
Ancora ştia cum sǎ se prindǎ pe fundul mǎrii astfel încât corabia sǎ staţioneze în siguranţǎ, Vela ştia cum sǎ prindǎ vântul pentru ca barca sǎ alunece lin pe valuri, Plasa ştia cum sǎ sarǎ în apǎ şi sǎ se întindǎ larg pentru ca barca sǎ prindǎ cât mai mult peşte şi Timona ştia cum sǎ se orienteze exact dreapta sau stânga pentru ca barca sǎ nu se rǎtǎceascǎ sau sǎ se ciocneascǎ de gheţari în timpul drumului.
Dar într-o dimineaţǎ, Vântul era pus pe şotii şi totul pǎrea sǎ meargǎ rǎu.
“Ridicaţi Ancora! Ieşiţi în larg!” a strigat bǎtrânul cǎpitan aşa cum fǎcea în fiecare dimineaţǎ. De fapt, el cârmuia aceastǎ barcǎ de aşa mult timp, cǎ nimeni nu îşi mai amintea numele lui şi toţi îi spuneau “Cǎpitanul”.
“Ridicaţi Aaan-cora! Ieşiţi în larg!” a repetat corbul gri, prietenul loial al Cǎpitanului. Acesta îl numise “Piratul”, din cauza unei pete mari şi negre ce îi acoperea ochiul, asemeni peticului unui pirat.
“Da, da, Cǎpitate!” au intonat într-un glas Vela, Ancora, Timona şi Plasa şi corabia a ieşit în larg.
Cǎpitanul a aruncat o privire în hartǎ, a cercetat busola, şi-a umezit degetul şi la ridicat în aer pentru a determina direcţia vântului.
“Azi vom naviga spre est!” a decis el. “Pirat, cârmǎ dreapta! Ridicaţi Vela!”
“Aşteaptǎ puţin,” spuse Vela. “De ce trebuie mereu ca eu să urc pe catarg şi sǎ flutur în vânt? Pot sǎ înot şi eu astǎzi la fel ca Plasa? Ea sare şi loveşte apa în fiecare zi.”
“Auzi ce spune? Ha-ha!” râse Piratul. “Vela vrea sǎ sarǎ în apǎ! Plasǎ, ce pǎrere ai despre asta?”
“Sunt bucuroasǎ sǎ schimb locurile cu Vela,” spuse Plasa. “Eu trebuie sǎ intru în apa rece şi îngheţatǎ în fiecare zi şi nici nu îmi place sǎ fiu gâdilatǎ de peşti. Eu nu mai sar în apǎ de acum!”
Şi uite aşa pe corabie a început o mare agitaţie. Fiecare încerca sǎ strige mai tare decât ceilalţi şi nimeni nu şi-a mai fǎcut treaba.
Timona cea muncitoare spuse cu calm: “De fapt, eu aş dori rolul Ancorei. Ea se odihneşte pe barcǎ toată ziua şi doarme în apă toată noaptea.”
Toate erau atât de prinse în ceartǎ încât nici nu au observat când bǎtrânul şi înţeleptul cǎpitan a dispǎrut în cabina sa lǎsându-le singure.
Şi astfel prietenele s-au decis sǎ facǎ schimb de roluri. Plasa s-a cǎţǎrat pe catarg şi s-a pregǎtit sǎ prindǎ vântul imediat ce Piratul îi va face semn.
“Ridicaţi plasa!” ordonǎ Piratul.
Plasa s-a deschis şi a încercat din rǎsputeri sǎ prindǎ vântul, dar acesta trecea direct prin gǎurile mari ale plasei şi mica barcǎ nu a reuşit sǎ se mişte deloc.
“Ce Velǎ!” râse vântul. “E toatǎ plinǎ de gǎuri! Ce corabie prostuţǎ!”
Jenatǎ, Plasa s-a lǎsat în jos pe catarg. Ea s-a întristat foarte tare cǎ din cauza ei vântul a luat corabia în râs.
Între timp, Vela ardea de nerabdare sǎ sarǎ în apǎ. Dar când a sărit peste bord, în loc sǎ intre în apă şi sǎ prindǎ o mulţime de peşte, Vela s-a întins peste valuri asemeni unui covor uriaş.

“Ha – ha! Aţi vǎzut vreodatǎ o Plasǎ fǎrǎ gǎuri?” au chicotit peştii gâdilând vela cu înotǎtoarele lor.
“Wow, ce e asta? Un covor peste apǎ?” au întrebat pescǎruşii miraţi, fǎrǎ sǎ îşi dea seama cǎ stau chiar pe Velǎ. Biata Velǎ începu sǎ se scufunde; din fericire, Plasa a observat şi a salvat-o înainte sǎ se înece.
Epuizate, prietenele au decis să se întoarcă în port să se odihnească. Singura problemǎ era cǎ doar Cǎpitanul ştia cursul pe care trebuie sǎ navigheze corabia.
Acum, din moment ce fiecare a luat locul celuilalt în acea zi, Piratul a zburat pe puntea Căpitanului pentru a citi harta. Chiar lângǎ el, colacul de salvare încerca sǎ cârmeascǎ asemeni timonei. Încerca din rǎsputeri sǎ îndrepte corabia în direcţia corectǎ, dar fǎrǎ nici un rezultat.
“Cârmǎ la stânga! Şi acum….stânga! Încǎ puţin la stânga!” ordona Piratul cu nasul în hartǎ.
“De ce navigǎm doar în cerc?” a întrebat micuţa corabie. “Eu deja încep sǎ ameţesc.”
“Poate ar trebui sǎ mergem încǎ putin spre stânga?” se întreba Piratul, simţindu-se mult mai puţin încrezǎtor decât Cǎpitanul.
“Nu am prins nici mǎcar un peşte,” işi aminti Plasa. “Ce vom duce în port?”
“Vreau sǎ mǎ întorc la catarg şi sǎ mǎ usuc în briza caldǎ.” Se confesǎ Vela.
“Sunt a-a-şa plictisitǎ sǎ stau atârnatǎ de lanţul acesta şi sǎ aştept sǎ fiu aruncatǎ pe fundul mǎrii,” se plânse Timona.
“Îmi lipseşte Cǎpitanul nostru,” se plânse corabia. “Şi îmi lipseşte cum eram noi folosite la ceea ce ne pricepeam cel mai bine. La urma urmei, Timona este cea mai bunǎ la cârmǎ şi Plasa e cea mai bunǎ la prins peşte. Fǎrǎ Velǎ, vântul nu ne-ar purta peste valuri şi fǎrǎ Cǎpitan ne vom pierde calea.

Toţi suspinarǎ uşuraţi. Erau de acord cu corabia în totalitate! Ei au promis să-şi reia poziţiile lor obişnuite cât mai curând posibil. Dar unde era Cǎpitanul?
“Cǎpitane! Cǎpitane!” au strigat împreunǎ. “Unde eşti? Ne lipseşti!”
Zâmbind, bǎtrânul cǎpitan deschise uşa cabinei.
“Ridicaţi Vela, Plasa în apǎ! Pirat, ţine Timona! La drum!” ordonǎ Cǎpitanul fericit.
Prietenii s-au întors cu bucurie la muncă. Se simţeau atât de bine sǎ împartǎ cu ceilalţi ce aveau ei mai bun. Şi acum se pare cǎ erau de douǎ ori mai puternici! Piratul cânta armonios, repetând ordinele Căpitanului cu mare grijă. Vela flutura graţios în vânt şi Timona cârmea urmând indicaţiile Cǎpitanului. Încă o dată, corabia aluneca lin pe valuri – pǎrând ca şi când ar fi zburat! Peştii pe care Plasa i-a prins în acea zi erau mai mari şi mai gustoşi decât oricând. Şi niciodatǎ oraşul nu a vǎzut atâtea soiuri de peşte.
Începând din acea zi, ei au lucrat bucuroşi împreunǎ.

Ei au înţeles că propriul confort nu contează la fel de mult ca succesul muncii împreună. În cele din urmǎ, au înţeles cǎ doar aşa sunt cu toţii fericiţi!

Doar impreuna putem sluji Corabia Pamant, fiecare la locul lui, dupa talentul si capacitatea fiecaruia. Singuri, si dezbinati ne vom invarti in cerc asemeni corabiei de pe mare cu elementele ei inversate.

Existenta pe care o percepem prin simturile noastre nu este altceva decat procesarea informatiilor primite prin ceea ce se afla deja in interiorul nostru. Existăm practic in interiorul unui câmp de lumină care umple toată realitatea fiind complet supusi dorinţei egoiste de a primi, o materie care este sensibilă la lumină.

Nu este vorba de lumina perceputa cu ochii fizici, oferita de soarele pe care il vedem zilnic pe firmamentul ceresc ci de lumina care poate lumina interiorul nostru.

Am putea fi descrişi ca o cutie care primeşte informatie prin cinci deschizături – simţurile. Simţurile noastre interpretează realitatea ca fiind în afara noastră, dar de fapt, când ceva din afara se apropie de noi, după ce l-am absorbit şi procesat conform sistemului nostru intern, aceasta este imaginea şi realitatea cu care rămânem. Nu ştim ce se află cu adevărat în afara noastră. Procesam informatia pe baza a ceea ce am denumit anterior ca stare existenta.

De exemplu, cand copilul isi intreaba mama: „ce este aceasta”? – el isi formeaza o baza de date interioara cu denumiri ale obiectelor percepute intr-un limbaj oferit de mentorul sau, mama. Ulterior, perceptia altor elemente el le va asocia cu perceptia initiala incercand sa le gaseasca o logica prin cheia oferita de mentor. Desi perceptia interioara poate fi diferita de la mama (mentor) la copil (ucenic), numele stabilit indica perceptia comuna a celor doi.

Noi nu putem şti care este esenţa luminii, ce este ea de fapt, putem doar să vedem cum ne influenţează, cum o simţim. La fel, nu putem şti esenţa electricităţii, dar învăţăm să o folosim şi îi vedem efectele.

Pentru moment, noi percepem totul prin dorina noastră de a primi, un program bazat pe calculul: „a primi maximă plăcere cu un minim efort.” Simţim numai ceea ce am simţit bine sau rău. Nu simţim sursa, de unde vine de fapt realitatea.

Nu putem recunoaşte ceva în afara noastră dacă nu avem un vas pentru acesta. Un element de stocare pe care sa il folosim pentru analiza ulteriora. Cineva trebuie să ne spună, să ne explice. Cartile scrise de Marii Intiati (Avraam, Moise, David, etc), ne ajuta sa începem a ne imagina o nouă realitate. Evident ca nu ne-o imaginăm corect, dar treptat, prin eforturile noastre, invităm lumina să lucreze asupra noastră până când ajungem în punctul în care reuşim să o vedem cu adevărat.

Studiind lumile spirituale nu o facem pentru a deveni mai destepti, ci pentru a SIMTI acea stare a realitatii pe care o descriu Initiatii Cabalisti. Apropierea de acest lucru depinde de importanţa pe care o primim de la societate şi de eforturile noastre de a fi în intenţia corectă în timp ce studiem.

Întregul meu vas de percepţie este în întregime legat de conexiunea dintre noi. Dacă intenţia mea faţă de alţii rămâne egoistă, percep doar această lume. Când încep să îmi schimb intenţia, încep să percep o lume total diferită.

Prin încercarea de a construi forma corectă de conexiune dintre noi, încercăm să ne acordăm la fel ca un radio pentru a ne potrivi frecvenţei pe care emite Creatorul.

Pentru libertate
Eusebiu Voinea