Reincarnare sau inviere?

Ca cetateni ai UNI-VERSULUI, ori le acceptam pe amandoua ori le excludem pe amandoua.

Doctrina reincarnarii este mai veche decat scrierile in care apare. Doctrina invierii este termenul cosmetizat sau updatat al aceleiasi doctrine incorporate in crestinism.

reincarnareAnaliza termenilor

Inviere = Procesul prin care un organism mort revine la viață.
Reincarnare = Termen filosofic care se referă la transmigrația sufletului, în special la reîncarnarea acestuia după moarte.

Conform DEX:
A ÎNVIÁ, învíi, vb. I. Intranz. și tranz. 1. A reveni sau a readuce la viață după ce a murit. ♦ Fig. A reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetație) A renaște după sfârșitul iernii, a începe să se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viață; a (se) înviora, a (se) anima.

REINCARNÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reincarna și rezultatul ei; reincarnație. ♦ Concepție mistică potrivit căreia sufletul, după moarte, trece în alt trup.

Analiza doctrinei

Analizand cei doi termeni, ambii se refera la moarte si la ce vine dupa aceasta. Ambii termeni au de a face cu revenirea la viata dupa moarte. Practic, razboiul dintre cei care sustin reincarnarea si cei care sustin invierea este precum ciorovaiala inghesuita care sa iasa primul pe poarta. In fond, si unul si celalalt merg in aceiasi directie, pe aceiasi poarta, o poarta care nu permite trecerea a doua persoane odata, ci pe rand. Cine va trece primul sau al doilea prin prin poarta tine de orgoliul… „cine sa fie primul” sau „cine sa fie mai mare”.
Nu intamplator, cele doua natiuni se bateau inca din pantece conform codului Biblic (Geneza 25:22)
Relatarea „nasterii cu nabadai” a celor doi prunci – Iacov si Esau, explica intr-un mod alegoric lupta pentru dreptate si adevar dintre celor doua popoare. Stanjenita de faptul ca poarta in pantece doi gemeni care se bat incontinuu, „Rebeca intreaba pe Domnul” care ii raspunde: „Două neamuri Sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”
La vremea sorocita, cei doi gemeni au fost nevoiti sa iasa afara printr-o poarta. Primul iese Esau, iar al doilea Iacov care „tinea de picior primul nascut”, o expresie tradusa in limbaj uzual „ah..ai reusit sa iesi primul, dar stai ca nu scapi asa usor”. (Geneza 25:26)
Inte cei doi lupta pentru „cine este mai mare si mai tare” a continuat. Astfel, cel mai mic, este in stare sa isi santajeze fratele folosindu-se de slabiciunile fizice a caror tentatie fratele mai mare nu putea rezista si anume pantecul. „Esau i-a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă Sunt rupt de oboseală.” …… Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi-născut!” Esau a răspuns: „Iată-mă, Sunt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întâi-născut?” Şi Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat şi astfel şi-a vândut dreptul de întâi-născut lui Iacov.”
(Geneza 25:30-33)

Aceasta lupta continua si astazi intre doua concepte care au la baza aceiasi idee:

Ce se intampla dupa moarte?

Cei care sustin invierea, au schimonosit in fel si chip doctrina reincarnarii aducand elemente straine de doctrina insasi. Acestia au inventat pentru enoriasii ascultatori cum ca rencarnarea sustine transmigratia sufletului dupa moarte in animale sau chiar plante. Nimic mai fals. Vedele, cartea de capatai a hindusilor unde este leaganul doctrinei reincarnarii, nu contine nici o referire la acest termen la fel ca si Biblia. Alte scrieri cu valoare spirituala, ca Popol Vuh, Kalevala, Visnu Purana, Bagavad-ghita fac referire la aceast aspect al reincarcarnarii la fel ca Vedele sau Biblia.

Daca in cartile de referinta nu gasim termenul consacrat, atunci de unde aceasta credinta a reincarcarii?.

Pentru aceasta, ma voi folosi de traditiile hinduse, indiene, brahmanice si egiptene si le voi compara cu texte Biblice deoarece ma adresez in general unui public majoritar crestin.

Parafrazand pe scurt traditiile sus amintite, acestea sustin ca la moartea biologica omul se dezincarneaza, desfacandu-se in elementele primordiale, urmand ca partea grosiera, fizica sa se intoarca in pamant iar partea invizibila, respectiv sufletul sa se intoarca in Pralaya sau Marele Suflet comun care ne leaga. Aici, sufletul se odihneste 800-1000 de ani dupa care se reintoarce pentru o alta viata terestra continuand munca de purificare. Dupa ce sufletul este purificat complet, se ajunge la Nirvana, la starea de fericire vesnica de unde nu se mai reincarneaza. Reincarnarea NU SE FACE REGRESIV. Cu alte cuvinte, incarnarea sufletului dupa moarte in animal, fluture, sau planta, sunt nascociri ale taberei adverse pentru a deturna atentia de la cunoasterea adevarata. Adeptii doctrinei reincarnarii sustin ca aceasta se face numai progresiv, urmand ca reincarnarile viitoare sa se faca in trupuri mai elevate superios nicidecum inferior.

Parafrazand pe scurt doctrina invierii, aceasta sustine ca omul dupa moartea biologica va invia la strigatul Mirelui, fiind readusi la viata. Acestia vor merge la Nunta Mielului unde vor sta 1000 de ani dupa care se vor intoarce pe pamant unde il vor gasi nou si refacut.

Cu alte cuvinte, reincarnarea este un fel de inviere care se face dupa 800-1000 de ani, timp in care revenind pe pamant poate ajunge intr-o alta zona geografica, cu alta cultura si alte cunostinte, ba chiar structura acestuia fiind diferita. Invierea, este un fel de reincarnare care se face la timpul potrivit, trecand intr-o alta stare de existenta, intorcandu-se inapoi dupa cca 1000 de ani.

Ce spune Biblia?

Isus se refera la moartea biologica ca fiind un somn : „Dupa aceste vorbe, le-a zis: „Lazar, prietenul nostru, doarme; dar Ma duc sa-l trezesc din somn.” (Ioan.11:11) Prin aceasta El sustine atat doctrina reincarnarii cat si cea a invierii

Despre omul dinautru si dezbracarea sa de trupul fizic marele apostol al neamurilor, Pavel scrie despre el in 2 Corinteni 12: 2 „Cunosc un om in Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost rapit pana in al treilea cer (daca a fost in trup, nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie).”

„….Ei au inviat si au imparatit cu Hristos o mie de ani. Ceilalti morti n-au inviat pana nu s-au sfarsit cei o mie de ani. Aceasta este intaia inviere.
(Apocalips 20: 4-6)

Vedem vorbindu-se despre 1000 de ani, despre prima inviere, a doua inviere, si daca nu ar fi existat limitari fizice ale scrisului am fi numarat la infinit.

Ca dovada a faptului ca Biblia vorbeste despre reincarnare, merg la episodul in care Ucenicii debusolati intreaba daca El este Mesia. Pentru ca din cate stiu ei, inainte de Mesia trebuia sa vina Ilie. Isus le raspunde: „….Ioan Botezatorul … El este Ilie care trebuia sa vina” (Matei 11:14).
Cu alta ocazie, dupa o revenire a lui Isus de prin partile Cezariei, isi intreaba ucenicii: „Cine zic oamenii ca sunt Eu? Ei ii raspund: „Unii zic ca esti Ioan Botezatorul, altii Ilie, altii Ieremia sau unul din prooroci” (Matei 16:14)
Toate aceste versete lasa de inteles ca oamenii vremii erau foarte familiari cu doctrina reincarnarii, altfel nu ar fi debitat ineptii, si daca ar fi facut-o, Isus le-ar fi atras atentia ca se ratacesc pentru ca nu cunosc scripturile asa cum a facut-o in cazul fariseilor si saducheilor. (Matei 22:29)
Ori El intareste ideea ca „Ilie a si venit, dar voi nu l-ati recunoscut”.

Dupa legea Karmei, Ilie ar fi venit sa plateasca pentru masacrul proorocilor lui Baal in urma ritualurilor efectuate pe muntele Carmel. Misiunea lui era sa le arate adevarata inchinare, nu sa le taie capul. Astfel, Ioan Botezatorul despre care Isus a spus ca este Ilie, a sfarsit prin decapitare (Matei 14:8-11).

Daca asa stau lucrurile,
Ce loc mai ocupa mantuirea in doctrina reincarnarii?

La fel ca si in doctrina invierii.
Caprele la standa, oile la dreapta. Se impune o selectie a materiei. Aur curatit prin foc. Prin focul suferintei, durerii, luptei interioare. Se impune o transformare alchimica a valorilor si pastrarea in locurile ceresti a tot ceea ce este valoros, reprezentat prin Aurul pur, aur curatit prin foc. In doctrina reincarnarii, mantuirea reprezinta sfarsitul reincarnarilor si trecerea in nirvana. In doctrina invierii, mantuirea reprezinta viata vesnica alaturi de Rege, de Mantuitor. Graul, materialul folositor este strans in granar iar neghina si pleava, nefolositoare sunt aruncate afara.

Invatatand din apicultura – meseria initierii in micile mistere

Daca orice carte ar disparea, initiatii ar reusi sa le rescrie doar privind in Natura. O invatatura luata din apicultura am aplicat-o si in articolul privind intoarcerea in eden.
De data aceasta ma voi referi la procesul de extragere al cerii de albine.
Cand apicultorul doreste sa obtina ceara curata, topeste fagurii in apa la temperatura de 70 grade celsius. La aceasta temperatura, ceara curata se desprinde de impuritatile ce au tinut loc de incubator, de crestere a puietului si se ridica la suprafata. Cand continutul este topit complet, apicultorul trece tot continutul printr-o sita, separand Ceara curata – Galbena ca aurul, de bostina neagra si ieftina. Totusi, aceasta este prima operatie pentru ca produsul rezultat din aceasta prima separare, nu este complet curatat. Astfel, urmeaza o a doua etapa. Daca in prima etapa, ceara a fost „incarnata” intr-un vas de forma ovala de exemplu, apicultorul o topeste, dupa care o poate „reincarna” intr-un vas cu forma patrata. Oricare forma ar avea, ceara ramane ceara, insa trecand prin procesul topirii, aceasta isi poate schimba forma, poate reveni in stare solida, fizica in ce forma doreste apicultorul, dar continutul este acelasi.
Procesul de topire si filtrare se repeta de mai multe ori, acesta avand rol de purificare si separare a cerii de elementele impure. Cu cat ceara este mai curata, cu atat valoarea ei este mai mare.

In acelasi mod, Marele Apicultor, Arhitect al sufletelor, le purifica trecandu-le prin mai multe incarnari si dezancarnari, pentru a produce Omul curat, ADAM-ul perfect al Universului.

Reincarnare sau inviere?>

In esenta, tot aia…
Mai important este cat si cum invatam lectiile prin care suntem trecuti pentru purificare.

Pentru libertate
Eusebiu Voinea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.