Puterea cuvantului

mentalism si taoismEste important să recunoşti puterea creativă a gândurilor tale, o putere care îţi depăşeşte cu mult propriile cunoştinţe. Atâta timp cât vei gândi negativ, viaţa îţi va aloca, provizoriu, doar o mică parte din conştiinţă, ca nu cumva să răspândeşti maladii. Însă din clipa în care conţinutul gândurilor tale va fi Iubire şi Viaţă, Dumnezeu te va inunda cu propria Sa conştienţă şi te vei bucura de minunea percepţiei Sale. Te-ai născut ca să-I împărtăşeşti puterea creatoare.
In evanghelii, ne este prezentat faptul ca Isus vindeca prin Cuvant, si prin credinta ce se afla deja in inima bolnavului. El folosea expresii care aratau ca boala deja a fost indepartata.
Astazi, dupa mai bine de 2000 de ani, un spital din China vindeca prin, „Puterea Cuvantului”.

Va doresc vizionare placuta.

Substanţa din care eşti făcut este atât de încărcată cu putinţa de a crea, încât tot ce atingi prinde viaţă – fiecare gând, fiecare identitate, fiecare imagine. Tu eşti forţa energizantă a planului material, aducătorul de viaţă, dătătorul de binecuvântare şi susţinătorul iluziei. Prin tine, Dumnezeu este relevat în formă materială.
Eşti deopotrivă copilul lui Dumnezeu şi copilul materiei. Totuşi, nu poţi sluji la doi stăpâni. Tot ce vei lega în conştiinţă va fi legat şi în materie, iar tot ce vei lega în materie va fi legat şi în conştiinţă. În acest timp, tu eşti creatorul propriei Sale realităţi. Dacă vrei să cunoşti Creatorul cu realităţi mai cuprinzătoare, leapădă gândurile pe care le ai, aşa cum lepezi sapa după o zi de lucru în grădină. Realitatea mai cuprinzătoare te cheamă acum. E nevoie de tine în serviciul Său. Partea ta embrionară a luat sfârşit, gestaţia este completă, momentul
naşterii este aproape.

Ioan 3:3  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Puterea Cuvantului sta in Gandurile tale. Mai intai un gand, apoi un cuvant, urmat de o fapta ce naste un obicei care duce spre un destin.
Pentru a invata sa lucrezi cu puterea gandului tau, am creeat programul „Gandeste liber si Creativ”, un curs de 10 lectii special pregatit pentru cei care vor sa avanseze rapid pe drumul ascendent al Sinelui superior.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.