Cum să faci o decoratiune luminoasa sub forma de nor


Lampioanele sunt obiecte luminoase de decor care pot împodobi ambientul sau curtea casei noastre atât în zilele de sărbătoare, cât şi în cele obişnuite. Deşi mulţi dintre noi suntem familiarizaţi cu lampioanele colorate, privind aceste imagini, descoperim că şi cele din hârtie albă pot oferi efecte luminoase cu totul speciale.
Un nor străbătut de fulgere luminoase ne duce cu gândul la o instalaţie de beculeţe care se aprind şi se sting intermitent. Cu puţină imaginaţie putem aduce norul în casele noastre, iar pentru a realiza ceea ce ne-am propus avem nevoie de 3-4 lampioane de diferite mărimi, un pistol de lipit cu silicon, o cantitate potrivită de vată, o instalaţie cu beculeţe LED şi câteva fire de nylon.
Pentru început vom desface lampioanele şi cu ajutorul pastei de lipit le vom acoperi cu vată. Un nor natural are întotdeauna o formă neregulată de aceea vom ţine şi noi cont de acest lucru. Pentru a suspenda norul, vom avea nevoie de o tijă de bambus pe care o prindem cu fire de nylon de două cârlige fixate în tavan. Este necesar acest cadru pentru că aşa cum am menţionat anterior, norul nostru nu va fi perfect rotund. Vom continua să lipim pe lampioane şi alţi bulgări de vată astfel încât imaginea norului nostru să fie cât mai aproape de cea reală.

La final nu ne rămâne decât să amplasăm instalaţia de beculeţe în interiorul lampionului şi chiar să lăsăm câteva şiruri să atârne din norul de vată. Dacă la lumina zilei efectul de fulger nu este atât de vizibil, atunci când în încăpere este întuneric, spectacolul de lumini este fantastic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anti-spam: complete the taskWordPress CAPTCHA


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.